Idila de noiembrie

In fiecare luna, Sara (Charlize Theron) alege mai mult sau mai putin la intamplare cate un barbat caruia ii propune un pact: sa stea impreuna o luna si sa traiasca dupa regulile ei, ideile ei, visurile ei. Apoi sa se desparta si sa-si vada fiecare de drumul lui, fara nici o obligatie si, mai ales, fara perspectiva unui viitor impreuna. Idila trebuie sa dureze exact o luna – aceasta e singura regula pe care Sara o respecta cu sfintenie. Si cum este o femeie superba, putini sunt cei care refuza acest joc al dragostei si intamplarii.
Noiembrie este luna in care il gaseste pe Nelson (Keanu Reeves), un tanar ambitios pentru care in viata nu exista nimic mai important in afara de succesul in cariera. Pana la aparitia ei. Sara il tenteaza cu perspectiva unei vieti traite la maximum, cu bucuria clipei, a placerilor simple sau nebuniilor de moment, reusind putin cate putin sa il scoata din carapace. Ce trebuia sa fie o simpla aventura, devine curand o mare poveste de dragoste. In cele din urma, Nelson descopera ca idilele de o luna nu sunt un simplu joc al seductiei si ca Sara incearca cu disperare sa dea un sens ultimelor sale luni de viata.

YouTube - Copilaria noastra vs. copilaria voastra

Copilăria. Singurul paradis pierdut
N-am trait mai bine sau mai rau decat copiii de azi. Am trait. Pe noi ne-a adus barza si ne-a asezat, ca pe niste coconi, in vatra cuminteniei si a asteptarii. Am crescut infasati ca sarmalutele, printre gamelele de tabla si olitele de care eram legati la cresa. Eram frumosi, aveam pampoane rosii prinse-n crestete, sub barbie, de carucioare. Am supravietuit deochiului si timpului blestemat in care ne-a fost dat sa ne nastem. Visele noastre, pazite de ochiul pestelui de sticla de pe televizor, erau bantuite de miros de portocala si de baloane de guma "Tipi-Tip". Citeam pe ascuns "Elevul Dima dintr-a saptea" si iar la vedere "Ciresarii" si Jules Verne. Noi nu ne trimiteam SMS-uri, ne fluieram sa iesim afara."Mama lu' Cutaaaare...Il lasati pe Cutare afara?"
Nu numai ca ma regasesc in aceste amintiri, dar cred ca pana la urma asta ne-a facut sa fim cine suntem. Cred din tot sufletul ca cine nu a trait acel timp, nu poate sa inteleaga si sa ne inteleaga si ,mai ales, cred ca nu poate aprecia valoarea reala a acelor momente. Am trait mai adevarat decat copiii de azi, care sunt toata ziua cu ochii pe televizor sau calculator si nu stiu sa se joace sau sa viseze

un ingerash al meu...

ea e nepotica mea Alexandra, are 2 anisori si 9 luni si e sufletelul meu...